3 Balkan Bus Meeting – sau cum am dansat din buric si am cunoscut ospitalitatea turceasca

Anul acesta am participat la balcaniada broscareasca 🙂 Pe numele sau oficial “3. Balkan Bus Meeting” – intalnirea a avut loc in Igneada, o micuta localitate la malul turcesc al Marii Negre si a fost organizata de cluburile de pasionati VW din Turcia, Grecia si Bulgaria.

Atunci cand Dimitris ne-a vorbit cu atata verva despre BBM-ul lor (sic), ne-am gandit ca intalnirea de la Igneada ar putea fi una din destinatiile vacantei de anul acesta.  Cel mai mult ne-a atras ideea de balcaniada, de intalnire organizata in comun de cluburi din mai multe tari si, nu in ultimul rand, plaja!!! 😀

Plus ca urma sa intram pe un teren cu totul nou. Daca pe broscarii din Grecia ii stiam de pe Facebook si, pe o mica parte dintre ei, de la intalnirea din Belgrad, turcii si bulgarii reprezentau inca un mister.

Revenind la Dimitris… entuziasmul cu care ne vorbea despre BBM ne-a facut sa intrebam cu ce putem ajuta. Dupa cateva ore de butonat, presarate cu povesti si planuri de vacanta, Pacman a desenat stickerul intalnirii pe care multi dintre voi probabil il aveti deja lipit pe masina 😀 De acuma era obligatoriu sa mergem, fie si numai sa vedem cum a iesit stickerul :p

Planul de calatorie era simplu: scoteam Cutiuta (busul lui Pacman) la plimbare pentru ca toata lumea sa o poata admira!!! Doar nu degeaba petrecusem zile intregi lustruind la bus :p Perlutza ar fi trebuit sa ramana acasa pentru a mai reduce din costuri.

Numai ca stiti deja ca masinile nostre au personalitate. Cu cateva zile inainte de plecare, busul s-a suparat si a dat semne ca vrea sa stea acasa. Ca si cand i-ar fi ghicit gandurile, Perlutza a facut scandal si ne-am trezit ca motorul nu se opreste nici macar atunci cand e parcata in garaj desi scosesem cheia din contact ?!?!!!

E clar ca se cerea plimbata 🙂 Asa ca am facut o scurta oprire la Nea Gica pentru verificarile uzuale inainte de un drum lung: frane, reglaje tacheti si aprindere.

Dupa aceea ne-a mai ramas doar gestionarea bagajelor. E surprizator cat de multe lucruri pot intra intr-un beetle clasic: doua corturi, un umbrar, doua kit-uri de dormit (saltele/pilote/perne), trei saltele si doua rogojine de plaja, masa si 3 scaune pliante, cos cu vesela, palete de badminton, set de bile de petanque, o cicleta, 3 genti de bagaje care sa ne ajunga timp de doua saptamani, doi rucsaci foto, o geanta cu cabluri plus trei adulti! Trusa de scule si piesele de schimb nu le-am mai numarat deoarece fac parte din bagajul uzual :))

Si am pornit la drum impreuna cu Lotzi&Adriana care au venit cu 1303-ul lor rosu.

Pentru ca ne propusesem ca aceasta sa fie vacanta de vara am plecat cu doua zile inainte de intalnire. Am facut un mic popas pe plajele din Bulgaria pentru a testa noul umbrar si a ne bucura de mare. Joi pe la pranz am facut o ultima baie in mare, am impachetat corturile si am pornit spre Igneada. In lipsa informatiilor, am ales drumul spre Malko Tarnovo unde era cea mai apropiata vama. Aici am scapat de toate complexele legate de starea drumurilor romanesti:  ultimii zece km din Bulgaria au fost plini de gropi si de senzatii tari. O masina parea ratacita pe traseu si doar cand a vazut ca noi urmam in continuare recomandarile GPS-ului soferul s-a incumetat sa vina dupa noi :)))

Vama turceasca este o experienta inedita pentru cineva obisnuit sa calatoreasca doar in spatiul UE. Trebuie sa parchezi, sa intri in cladire si sa te asezi la mai multe cozi: una pentru viza, alta pentru inregistrarea masinii intr-un calculator si alta pentru inca o viza pentru automobil :)) Cand crezi ca ai scapat, te sui la volan si ajungi la ultimul ghiseu cu bariera. Surpriza e ca trebuie sa cobori iar din masina si sa prezinti pasapoartele cu toate stampilele obtinute mai devreme :)) Vamesii sint insa amabili si zambitori… parca se straduiesc sa  iti faca mai usoara asteptarea in timp ce sorb din cescuta cu ceai fierbinte.

Asa am intrat in Turcia unde starea infrastructurii s-a imbunatatit mult. In fata ochilor aveam un drum nou cu cate doua benzi, proaspat taiat prin munte 😀 O incantare pentru Perlutza care a urcat lejer cu viteza a treia sau chiar cu a patra. Nea Gica cred ca a sughitat de cat l-am pomenit in acele momente :)))

Din pacate, bucuria drumului bun nu a tinut mult. Fiind un drum in constructie am ajuns in zona unde asfaltul s-a terminat si a trebuit sa mergem pe pietris. Chiar daca am improscat cu pietre in toate directiile si ne-am umplut de praf, tot a fost mai bine decat prin gropile de la Malko Tarnovo.

La Igneada am ajuns pe la ora noua seara, cand soarele tocmai apusese. Cu doi km inainte, Adriana ne-a tras pe dreapta si ne-a dat “cado” doua stegulete. Asa ca Perlutza a capatat urechi tricolore iar noi ne-am facut intrarea fluturand :)))

Am oprit la Receptie pentru inregistrare si plata taxei. Am primit imediat un pachetel care continea afisul intalnirii, o revista, programul, stikere si un card personalizat cu numele nostru si numarul masinii. Ahaaaa!!! Deci pentru asta era procedura de inregistrare de pe site! Dragut 🙂

Apoi, Sencer, unul dintre organizatori, ne-a condus prin padure pana in locul unde erau campati ceilalti romani care au participat la intalnire. Deoarece ajunsesera mai devreme isi aranjasera deja tabara: busurile erau parcate in formatie de semicerc care se inchidea cu o broasca. Cum nu prea mai era loc, ne-am facut tabara in apropiere, langa un sir de busuri din Turcia. Pana sa apucam sa dezgropam geanta cu cabluri dintre bagaje, vecinii nostri turci ne-au adus imediat lanterne sa ne lumineze. Dupa ce ne-am instalat a inceput distractia: bere Efes, conserve bulgaresti (the best of… 🙂 ) si discutii broscaresti. Dimitris, insotit de un prieten, ne-a facut o vizita iar Lotzi i-a invatat cum iti dai seama daca tuica e de prune sau de pufoaica :)) Se zice ca daca pui un strop de tuica in palma si o inclazesti putin poti sa simti mirosul fructelor din care e facuta. Nu am incercat, dar grecilor se pare ca le-a placut 🙂

A doua zi am facut un tur al statiunii si am vazut masinile participantilor. O multime de T2 si T3, pe alocuri cate un T4 si printre ele coloratele broscute. Fiecare isi facuse tabara in functie de personalitate si numarul masinilor: unii se inchisesera intr-un tarc format din masini, altii aveau careuri deschise pe o latura numai bine sa primeasca vizitatori. Broscutele erau amestecate printre busuri sau parcate la linie iar in spatele lor puse corturile. Din loc in loc se vedeau arborate steagurile cluburilor pe care le reprezentau si nelipsitul steag cu semiluna ori poza lui Mustafa Kemal Atatürk.

Cel mai mult ne-a placut modul in care ne intampinau toti cand treceam prin dreptul lor: zambitori si relaxati gata sa te invite la un ceai sau sa iti arate masinile. Spre deosebire de celelalte intalniri la care am fost, turcii sint aproape toti vorbitori de limba engleza. Iar cei care nu stiau isi chemau repede prietenul “traducator” doar de dragul de a schimba cateva impresii cu tine. Nota zece plus la capitolul comunicare si interactiune!!!

Dupa pranz am ajuns si pe plaja din Igneada. Un loc atat de frumos si de salbatic nu am mai vazut decat in Delta Dunarii: plaja larga si lunga de kilometri, nisip fin, intrarea in apa lina ca cea de la Mamaia si, mai ales, nicio cladire care sa fie construita pe plaja!!! In zare se vedea o fasie de nisip iar plaja despartea marea de un lac si ceva care semana cu o delta. Nu ne-am aventurat pana acolo, dar am vazut cum localnicii isi manau vitele la pascut 🙂 Frapanta era curatenia desi pe plaja nu era nici urma de amenajare sau cosuri de gunoi. Natura impunea respect majoritatii iar acolo unde unii oamenii uitau resturi trecea un localnic care aduna tot.

Igneada are doar cateva strazi iar casele localnicilor, pensiunile si hotelurile nu sint construite in apropierea falezei. Micuta asezare nu are spital sau sectie de politie dar are restaurante si magazine cat cuprinde. La unul dintre restaurante l-am cunoscut pe Ionut, ospatar de ocazie pe perioada vacantei de vara. Venise in vizita la tatal sau si se bucura ca intalnise romani. Noi ne-am bucurat ca avem un ghid in bucataria turca si pe cineva care sa ne explice obiceiurile locului.

Revenind la intalnire, in ziua de vineri s-au tot adunat masini. Cea mai impresionanta a fost coloana de busuri venite din Grecia in care se afla singurul T1 care a ajuns la Igneada. Rosu cu alb, de vanzare pentru 10.000 de euro 🙂 L-am fotografiat si, dupa ce i-am facut capul mare proprietarei, aceasta m-a lasat sa cotrobai prin el :)))

Sambata organizatorii au pregatit cateva concursuri: competitie de table, o tura cu bicicleta in padure si proba de tras busul pe echipe. De abia la concertul de seara aveam sa pricepem cu adevarat ce e acela spirit balcanic. Pe micuta scena din europaleti au urcat pe rand o serie de artisti. Concertul a fost deschis de Vasko the Patch – un artist din Bulgaria care ne-a cantat la chitara si muzicuta o serie de hituri rock&roll si blues dar si un cantec compus de el in cinstea VW Bus. Atmosfera a fost super. Publicul a explodat cand pe scena s-au urcat sa il acompanieze cativa cantareti turci cu instrumentele lor: toba, clarinet si chitara. Dupa Vasko a urmat un program de muzica populara greceasca iar participantii au incins mai multe hore. Sa vrei si nu puteai sa stai jos :)) Si tineti cont de faptul ca majoritatea servisera doar ceai! :p La  programul de muzica turceasca, horele s-au spart si toata lumea a dansat, asa cum s-a priceput, din buric :)) A fost o atmosfera electrizanta in care sute de oameni indiferent de tara din care venisera s-au simtit bine impreuna. Dupa ce s-a terminat programul artistic, distractia a continuat in jurul focului de tabara sau pe la corturi si masini.

Duminica fiecare si-a facut bagajele si s-a pus in miscare: unii catre case, altii intr-un tur prin Turcia, altii spre Grecia. Noi am ales sa ne intoarcem in Bulgaria, de data aceasta la campingul din Kiten recomandat de unul dintre prietenii din Bulgaria. Inainte de plecare, organizatorii ne-au surprins din nou: am primit un alt pachet personalizat care continea cateva suveniruri din Turcia: o esarfa, niste rahat, un set cu cescute, ibric si cafea turceasca, un sirag de margele, o broscuta si o scrisoare emotionanta de ramas bun. Nu am parasit Igneada inainte de a mai face o vizita la restaurantul lui Ionut si de a ne lua ramas bun de la el.

Cam aceasta a fost experienta turca si balcanica. Cea de-a treia editie a Balkan Bus Meeting a fost mult peste asteptarile noastre. Organizatorii si participantii au demonstrat ca pasiunea pentru Volkswagen nu are granite si nu poate fi ingradita de diferentele culturale dintre popoare. Doar nu degeaba la BBM au participat 283 de masini sosite din 9 tari si peste 750 de oameni!

PS: inchidem cu hitul intalnirii 😀