66 a fost un an bun. La multi ani, Perlutza!

VW 1300 alb cu interior roșu, din 1966, nume de scenă “Perlutza”. Unii dintre voi o știu drept mașina fetei ăleia care are pretenția că deține “€œcea mai frumoasă broască!”. Departe de a fi perfectă, Perlutza este o broscuță iubită și are o poveste pe care m-am hotărât să o spun.

14 aprilie 1966 –  în uzina de la Wolfsburg ia naștere un VW 1300 cu scaune de vinilin – roșu Pigalle, bare duble overides, geamuri spate pop-out, motor standard 1300. Pe 15 aprilie mașina părăsește uzină pentru a ajunge în magazinul unui dealer din Kassel.

Zece ani mai târziu este înmatriculată pentru prima dată în România, primul proprietar fiind poetul Miron Radu Paraschivescu. Poate că albul perlat al mașinii a fost cel care l-a inspirat pe Paraschivescu să scrie următoarele versuri:

“Atâta alb, atâta dăruire,
Ca un ecou din nemărginire,
Atâta alb, tot alb jur imprejur,
Din celor vii şi mai exact contur”

Nu putem decât să ne imaginăm că Perlutza a fost muza și să continuăm istorisirea. În 1990, mașina primește carte de identitate unde ca prim proprietar este înscris fiul poetului. Povestea celor doi rămâne un mister, dar spre final soarta Perlutzei ajunsese să capete accente dramatice. Fusese abandonată într-o curte, sub un copac, și  încet-încet începea să fie acoperită de mușchi iar roțile se afundau în pământ.

În anul 2004, Broscarul Amator (pe numele de cod de pe VWForum) descoperă Perlutza și decide să îi dea o șansa. Notează conștiincios povestea ei pe un site care între timp a fost dezactivat. Noroc că am păstrat o copie iar acum o pot împărtăși cu voi:

“Primul contact
O sa incep prin a va povesti cum am gasit-o pe Perlutza si cum am ajuns sa ma indragostesc de ea. De fapt a fost un “cup de foudre” cum ar spune francezul, dar stati sa vedeti…

Dupa indelungi cautari si vizionari am ajuns intr-o zi, in urma unui anunt in nu mai stiu ce ziar, pe undeva prin spatele Pietei Cotroceni si am sunat la o poarta mirat fiind ca in curte nu vad nici o masina asa cum fusesem informat la telefon. Aveam sa descopar ca EA este ascunsa in spatele casei si ca nu arata deloc asa cum imi imaginam eu. Fusese adusa in tara pe undeva prin 1975-1976 iar cand fiul proprietarei implinise 18 ani fusese trecuta pe numele lui ca si cadou de majorat. Acesta nu a apucat insa sa mearga prea mult cu ea fiindca in 2000 sau 2001 a plecat in Franta si de atunci nu mai circulase nimeni cu masina. Cand am vazut-o arata jalnic: plafonul era curbat, rotile intrate in pamant, plina de frunze si noroi, ce mai…masina care nu se miscase de 10 ani. Curios, pentru ca mai vazusem si alte broscute intr-o stare mai buna dar nu-mi placusera, toate lucrurile astea nu m-au facut sa dau inapoi si m-am apropiat…

La o privire mai atenta…

Cand am ajuns langa ea am observat si alte lucruri neplacute: contactul rupt si volanul blocat, bancheta din spate plina de pungi cu resturi de piese, frunze si noroi in interior. Nici de data asta nu am dat inapoi… Masina mi-a inspirat incredere din nu stiu care motive si am hotarat sa o cumpar chiar daca nu am pornit motorul, nu m-am uitat o clipa la seriile de la caroserie sau motor si am luat de bun tot ce mi s-a spus. In plus broscuta avea numere de inmatriculare vechi, iar despre talon nimeni nu mai stia nimic…Proprietarul vroia sa scape de ea ca sa-si faca loc in curte !!!

Dar am gasit si lucruri bune
Am inceput sa ma uit mai bine si sa intreb mai multe… Am descoperit ca erau si parti bune… Masina era aproape completa, cu 99% piese originale, avea si 4 cauciucuri noi-noute si ceva piese de rezerva. Tapiteria era in stare perfecta dar foarte murdara, panourile de usi se prezentau acceptabil, motorul complet. Problema mare era tabla! Era ruginita, pe alocuri gaurita, ornamentele cromate zgariate.

Asta este ceea ce am constatat prima data cand am vazut masina. Am ajuns acasa si mi-am intrebat sotia ce parere are… Raspunsul a fost nesperat: daca-ti place, cumpar-o! Probabil ca sa n-o mai inebunesc cu emisiuni gen “A car is born” de pe Discovery. Cu cat ma gandeam mai tare cate sunt de facut pentru masina asta cu atat imi placea mai mult si vroiam sa ma apuc de treaba…Asa ca a doua zi am cumparat-o! Ca sa o iau de acolo mi-a luat cateva zile de munca in care am reusit sa-i scot rotile din pamant. Si uite asa m-am facut cu broscuta….”

De aici încep vremurile bune: Perlutza este dezgropată la propriu din curtea unde zăcea, primește vopsea nouă, interiorul roșu pigalle este curățat și se dovedește a arăta foarte bine.

Broscarul Amator a consemnat pe forum câteva dintre intervențiile făcute. “Trebuie sa-mi refac instalatia electrica pentru ca n-am lumini deloc…Cablurile se termina brusc la un moment dat!”. Soluția la această problemă a apărut tot de la un forumist care s-a încumetat să construiască de la zero o instalație electrică. Funcțională, dar cu destule improvizații așa cum permiteau dotările momentului.

Apoi a venit rândul cutiei de viteze care tot sarea dintr-a treia: “Jurnal de bord. 22 noiembrie 2004. S-a purces la schimbarea cutiei de viteze si la prima vedere s-a constatat ca se potriveste dar vor trebui adaptate alte tampoane. De asemenea tamburii vor trebui pastrati de la cutia veche pentru ca cei “noi” sunt mai lati) si e complicat de schimbat cu tot cu planetare (trebuie desfacuta cutia ca sa fie scoase). Urmatorul pas: scoaterea motorului”.

Din ce povești sînt pe forum, reiese că motorul a fost dat jos doar pentru înlocuirea cutiei de viteze și “montat cablu de kilometraj si cablul care deschide clapetele de la caldura si de reglat motorul – de verificat platina, bujii, avans si schimbat carburatorul)”.

În paralel cu Nea Pușcașu mecanicul, Broscarul Amator a făcut o “îmbunătățire” neaoșă pentru insonorizarea mașinii. “Am dat mai intai cu un antifon cauciucat peste care am pus folia aia care s-a lipit pe antifon. Tepii aia care prindeau chestia care era inainte i-am pliat ca sa nu gauresc folia de aluminiu. Antifonul il aveam din vara (aprox 90 000/4l) iar folia a costat 275 000 de la Bricostore si mi-a mai ramas ptr. 2 operatiuni din astea. In rest a fost nevoie de o pensula (gasita in casa), o foarfeca si un cutter.”

Două luni mai târziu și câteva pagini de forum umplute cu sfaturi și încurajări de la broscari: “VICTORIE ! Intr-un final glorios am luat masina de la mosh Pushcashu…. Vreau sa va spun ca a durat fffff mult dar rezultatul a fost pe masura….. Cutia de pe mumia verde merge excelent (multumesc pe aceasta cale tuturor celor care m-au ajutat sa o procur si sa o demontez), cablul de km se misca la fel de silentios cu al unuia de Mercedes ultimul timp, manetele de caldura merg dar trebuie sa prelungesc tubulatura de sub bancheta. Carburiciul nu l-a mai schimbat, a rezolvat problema cu tzevusca de spritz si acum benzineste impecabil! Ce sa mai, aproape am avut orgasm 🙂 cand am mers cu ea ieri! Zgomotul din interior s-a redus simtitor si in plus motorul arata f bine cu folia aia pe care i-am pus-o! :)”  
Era 26 ianuarie 2005 și Perlutza ieșea pe stradă după foarte mult timp: “Am iesit deja pe strasse ieri, dar trebuie neaparat sa merg undeva sa-mi rezolv problemele cu rotile(roluit, echilibrat,etc.) Franele sunt bune dar am rotile patrate”. Trebuie să recunoașteți că Dan are umor :))

Tot în acea perioadă, comisia istorică a Retromobil Club Romania a făcut prima evaluare a mașinii și a constatat că se poate încadra la categoria vehicul istoric.

Unele lucruri se pare că au fost destinate să fie așa: “O folosesc sambata si duminica doar, pentru ca in rest merg cu alta masina. Este parcata undeva pe langa Piata Floreasca, pe o straduta ce da in Radu Beller, o poti vedea oricand…Daca vrei te sun maine cand ajung pe acolo…”

Iar altele au tendința să devină probleme permanente… “Intrucat broasca mea tinde sa devina tinta ironiilor colegilor de pe forum prin absenta de la intalniri, ieri am procedat la demontarea ansamblului de stergatoare de parbriz, in fata blocului, cu intentia de a-l inlocui cu cel de pe defuncta mumie verde, acesta din urma fiind pe 12 V. Operatiunea s-a terminat in noapte cu un esec pentru ca inserarea m-a impiedicat sa termin lucrarea, drept pentru care maine o sa-mi iau liber pentru a duce la bun sfarsit aceasta modificare.
De asemenea am schimbat becurile  lumina puternica revarsandu-se peste Soseaua Colentina  Urmeaza reglarea farurilor pentru a lumina si drumul din fata masinii, nu doar blocurile din jur”.

Perlutza devenise un fel de vedetă, cu site, topic pe forum și poze prin ediția de colecție despre mașini a Jurnalului Național. Acolo aveam să văd pentru prima data Perlutza. Într-o poză, în ziarul la care lucrăm. În toamna anului 2005, mă apucasem în sfârșit să fac școala de șoferi pentru a-mi lua permisul auto. Până atunci nu avusesem niciun gând și aș fi stat la fel de liniștită dacă Dan nu ar fi insistat să fac acest pas. Acea decizie avea să îmi schimbe radical viața. Într-una din zilele în care instructorul mă învârtea pe străduțe și mă punea să fac parcări laterale am văzut o broscuță. Am pus o frână puternică de era să îl scot prin geam și am țipat entuziasmată: “O broască! După ce îmi iau carnet, îmi iau BROASCĂ!!!”. Gata, microbul se reactivase, după ce stătuse latent timp de zeci de ani. Puțini dintre voi știu povestea primei “perlutze” cu care am mers când aveam doar câțiva ani. Broscuță albă, cu bare duble și interior de care nu îmi mai aduc aminte ce culoare avea :)), era mașina prietenilor părinților mei. Am mers cu ea de câteva ori, suficient cât să mi se lipească de suflet. Pe la 20 și ceva de ani, admiram cele două broscuțe parcate lângă blocul nostru, dar nu avusesem niciodată curaj să vorbesc cu tipul care tot meșterea la ele. De abia atunci când m-am aflat la volanul mașinii de școală am găsit utilitatea deținerii unui permis auto și s-a aprins beculețul: “Pot avea BROASCA MEA”.

Am citit pe nerăsuflate povestea din Jurnalul Național iar de la colegul care scrisese articolul am aflat de existența forumului. Mi-am făcut user și în scurt timp am început să îi terorizez pe toți cu întrebări despre mașini iar celor mai prietenoși  le arătam toate anunțurile de vânzare pe care le găseam :)) Cei mai rezistenți au fost Reta, Pac și Mihai. Ficățel a fost și nașul Perlutzei. El a fost cel care mi-a zis că Broscarul Amator ar cam vinde broasca, dar nu prea…

Și așa ajungem în 9 aprilie 2006, ziua în care am văzut pentru prima dată Perlutza în toată splendoarea ei. Era o zi de primăvară călduță iar Perlutza stătea cuminte pe aceeași stradă din Floreasca pe care fusese parcată peste iarnă. Vopseaua se crăpase, rugina începea să înflorească iar ușa de la pasager se închidea cu greu. După o inspecție sumară, am primit cheile și ne-am suit în ea să dăm o tură pe străduțe. Eu – șofer începător, ea – nemișcată de cine știe cât timp… nu a fost greu să opresc motorul în mers și să rămânem în mijlocul străzii. Împreună eram o combinație catastrofală :)) Broscarul Amator avea grijă să îmi sublinieze toate defectele mașinii și în același timp să îmi spună ce planuri ar avea pentru ea. Îmi era clar că nu ar prea vrea să o vândă iar pentru mine părea deja mult prea mult. Plus că mai era un aspect peste care îmi era foarte greu să trec. Mirosul! Mirosul acela de mochetă udă și mucegăită, amestecat cu cel de iarbă de mare cu care erau umplute scaunele și conservat bine de ușile inschise timp de atâtea luni cât zăcuse în parcare. La plecare a rămas că mă mai gândesc și îi spun dacă o vreau. Însă acel miros de babă care îmi răscolise stomacul m-a făcut să-i zic lui Dan ceva de genul: “mașina asta este îngrozitoare. rugină multă, merge prost și miroase a moș nespălat. haide să uităm de ea” :))))

Probabil atunci începea să se manifeste pentru prima dată personalitatea bi-polară. După câteva zile de căutat alte mașini, discuții cu Fikat și schimb de poze cu Broscarul Amator în care îmi arăta cum și-ar dori el să ajungă Perlutza, m-am sucit la 180 de grade.

14 aprilie 2006 – la 40 de ani distanță de ziua în care a fost construită, Perlutza își schimba proprietarul și începea o viață nouă!!!

Habar nu aveam atunci de acea coincidență. Știam doar că voi face tot posibilul ca pentru Perlutza să urmeze vremuri bune. MisuL a fost cel care m-a ajutat să o iau din fața casei unde era parcată, nu înainte de a-i schimba uleiul, de a face ceva reglaje la carburație și de a-i lipi semnele de începător cu cel mai mare scoci pe care l-am găsit. Exact! Acolo în mijlocul străzii, în buricul orașului, în zona de fițe de la Dorobanți :)) Tot MisuL s-a transformat în instructorul meu auto și m-a însoțit până la Casa Presei unde trebuia totuși să ajung la muncă. Ziua aceea am stat lipită de geam și mi-am admirat noua mașină iar când nu mai aveam răbdare dădeam fuga să o văd de aproape în parcare :)) Dan a venit să mă ia de la birou și am dus împreună broscuța la noua ei casă. Morsa a fost mutată de pe locul ei de parcare iar Perlutza și l-a însușit. Primele plimbări le-am făcut seara târziu pentru a mă obișnui cu frânele, schimbat vitezele… chestii de șofer începător. Vecinii au reacționat diferit la apariția fiarei din parcare. Unii mi-au lăsat o floare în geam, alții s-au distrat cu oglinda pe care au deșurubat-o și mi-au lăsat-o pe capotă. Cel mai mult mă stresau plozii care se agățau de barele ei sau se sprijineau de aripile față. În scurt timp devenisem o maniacă și stăteam lipită de geam.

Prima ieșire în lume a Perlutzei, cu mine la volan, a avut loc pe 15 mai la Parcul Carol în cadrul întâlnirii  “60s O’Clock”. Apoi, pe 7-9 iulie a urmat Bran Beetle Meeting unde am ajuns cu greu din cauza problemelor cu carburatorul. Atunci am trăit două senzații extreme. Prima a fost cea de NEPUTINȚĂ când Perlutza s-a oprit în mijlocul drumului și nu a vrut să meargă decât tractată. A doua senzație puternică a fost cea de SOLIDARITATE. Plecasem în coloană din București, cu oameni pe care de abia îi cunoșteam de pe forum sau pe care îi întâlnisem chiar în acea zi, iar când mașina mea făcea figuri toată lumea trăgea pe dreapta. După două încercări nereușite de curățat carburatorul pe marginea drumului, în cele din urmă am fost tractată iar Perlutza a rămas peste noapte în benzinăria de la Comarnic. A doua zi ne-am întors după ea și cu ajutorul Marei, al lui Leo și al lui Răzvan am reușit să o resuscităm și să ajungem în cele din urmă la Bran 🙂 Am ratat aproape toate concursurile, dar am prins o seară de chefuială. Duminică, atunci când toți se împachetau și își luau “rămas bun” am început să primesc și cadouri de broască nouă: chedere pentru bară de la Peter, un carburator funcțional de la Pac. Am ajuns acasă fără probleme, iar consumul s-a redus substanțial de la 23% la 9%! Deci se poate!!!

Încurajată de “lumea nouă” în care intrasem și cu mic imbold financiar din partea părinților, am început refacerea Perlutzei. Cu ajutorul lui Pac și al lui Răzvan am desfăcut barele, scaunele, fețele de uși, farurile, stopuri și ce mai era de demontat de pe mașină și le-am înghesuit în garajul alor mei. A doua zi, Pac m-a tractat până la un atelier de tinichigerie/vopsitorie din Prelungirea Ghencea.

A urmat o goană nebună după piese, recondiționarea scaunelor, alegerea vopselei și, mai ales, VERIFICAREA LUCRĂRILOR. Inițial, mi-am luat concediu și m-am “mutat” pe capul lor :)) Atelierul la care dusesem Perlutza avea ca activitate principală repararea mașinilor boțite aduse de afară și revândute pe piața din România. Era înainte de introducerea taxei de mediu și de criza financiară iar comenzile curgeau gârlă. Băieții aveau mână bună, dar prioritate cam aveau mașinile de plastic din care se câștigau bani ușor. Totuși, faptul că mă duceam în fiecare dimineață să verific stadiul lucrărilor i-a motivat suficient cât să își găsească timp să lucreze și la Perlutza 😀

Pragurile le-au confecționat și înlocuit ei, ușile au fost tăiate și refăcute, capotele față și spate peticite pe acolo pe unde era rugină multă. Plafonul a fost și el curățat de kitul dat în exces de cel care a refăcut prima data mașina. Eu am cumpărat aripi noi, scărițele de la praguri, chedere de tot felul, ornamente cromate și perii interioare, bară față/spate SH, tapițerie de plafon și altele pe care acum regret că nu le-am notat. La Perlutza se lucra constant iar eu monitorizam atent situația. Piesele din garaj s-au mutat în casă pentru a le curăța și pregăti de pus pe mașină.

Scaunele au fost recusute de nea Puiu deoarece ața originală putrezise și cedase pe alocuri. Eu am refăcut panourile de la fețele de uși și am lustruit barele cromate de rugina superficială. Puțin Cif, oleacă de atenție și se pot face minuni.

Pozele pe care le făceam mereu pentru a documenta stadiul lucrărilor s-au dovedit mai utile decât credeam. De pe monitorul calculatorului său din Cluj, Peter a văzut câteva greșeli care îmi scăpaseră neobservate și pe care am reușit să le îndrept la timp. Apoi a venit ziua în care Perlutza a primit vopseaua de control iar eu creionul de control :)) Exasperat de toate superdetaliile pe care i le arătam pe mașină, Rica vopsitorul a cedat psihic și mi-a dat un creion cu care să subliniez toate defectele pe care le găseam. Am acest talent să scot oamenii din sărite, oricât de calmi ar fi :))

Rezultatul obținut a fost însă pe măsura cicălelii: după ce a primit două straturi de vopsea și trei de lac, Perlutza strălucea mai tare ca niciodată. Eu însă eram blocată pe “creionul de control” și căutam în continuare defecte. Am montat geamuri și chedere, am pus capotele și scărițele de la praguri și Perlutza a părăsit atelierul tractată tot de către Pac. Cât a stat ea la vopsit, eu am reușit să închiriez un garaj în apropierea casei mele unde am început reasamblarea: bare, faruri, stopuri, lampă de plafon, interior, fețe de uși, butoane în bord… tot ce trebuie unei broscuțe pentru a fi completă. Mihai și Pac m-au ajutat la montat lucrurile înapoi pe mașină iar Narcis s-a ocupat de schimbat conductele și pompa de frână, racordurile flexibile și ceva reglaje pe la motor cât să iasă din dezmorțeală.

Apoi ne-am mutat în Balta cu broaște 🙂 Oameni care te ajută necondiționat, povești la un pahar de bere sau o cană de cafea asezonate ba cu o ciorbă de fasole, o saramură de pește sau un grătărel, beșnițeală cât cuprinde dar în primul rând pasiune pentru fiare. Perlutza și eu descoperisem raiul pe pământ! Raiul broscăresc, cel puțin  🙂

Rând pe rând lucrurile au început să fie puse în ordine. Am învățat să schimb singură uleiul sub cireșul înflorit, am primit ajutor la schimbat releele de încărcare și instalația electrică a început să funcționeze corespunzător, am schimbat toba veche cu una nouă și am înțeles ce înseamnă să auzi “greierașii” din motor. Cea mai dificilă operațiune a fost montatul tapițeriei de pe plafon. În timp ce Mircea și Niculae se luptau cu saramura de pește, Seba lustruia la tromoboanele lui, Pac se amuza cu noile lui jucării de degete iar Dan ne făcea poze, eu și cu Fikat ne-am luptat să montăm plafonul. Rezultatul a fost unul discutabil (și acum are burtă și pe alocuri se desprinde din stâlpii de ușă), dar distracția a fost pe măsură. Miki, pisiciul mecanic, ne-a supravegheat cum ne-am chinuit să montăm luneta spate iar noi am dat viteză să reașezam scaunele și interiorul la locul lui. Apoi pește, bere și povești. Încă o zi perfectă în Baltă, alături de prieteni 🙂

Tot într-o astfel de zi, Perlutza a căpătat volanul roșu. Primisem cadou de la Fikat un volan vechi, chituit pe unde era crăpat, pe care l-am frecat de zor să îl pregătesc pentru a-l face alb. Planul meu a fost deturnat de glumeți. Pac: “Îl facem roșu, ca de Cadillac!” Mircea: “Fată mică, hai să vedem ce iese. Dacă nu îți place, îl mai freci odată și îl facem alb” :)) Cu așa logică nu puteam să mă pun, așa că le-am intrat în joc. Un tub cu vopsea roșie a apărut imediat din zona de spray-uri din Peșteră iar sub ochii mei volanul a căpătat personalitate. Miki, pisicul mecanic, a dat CTC-ul. A doua zi l-am montat iar Perlutza a ajuns aproape de look-ul actual 🙂 A urmat setul de capace recromate primit de la Pac și Victor. Cado’!

Lipsea doar policioara albă “de rupt picioarele” pe care mi-o doream. După căutări îndelungate pe site-uri și planuri de achiziție, am ajuns să o primesc cado’. O policioară custom made, făcută din bambus și sârmă roșie, împletită de Fikat sub atenta îndrumare a lui Mircea. A fost făcută cu drag și chiar dacă nu este originală locul ei va fi întotdeauna pe Perlutza. Radioul a fost ultimul accesoriu. Tot cadou, tot de la Fikat. Iar inelele de jante cromate sunt primite în dar de la Lotzi, Adriana & Pac la ultima plimbare în Turcia.

Am povestit despre aceste cadouri tocmai pentru a sublinia un alt aspect important. Odată cu Perlutza, în viața mea au intrat o mulțime de oameni din cele mai diverse categorii iar câțiva dintre aceștia mi-au devenit prieteni de suflet. Am mai povestit pe aici despre Balta cu broaște și rolul determinant pe care l-a avut Mircea în viața noastră. Prin exemplul personal, ne-a învățat să fim generoși, să dăm fără a aștepta să primim ceva la schimb, să ne ajutăm atunci când avem nevoie. Și așa cum Perlutza a primit nenumărate piese care îi lipseau, celelalte mașini din gașcă au fost ajutate să ajungă în formă mai bună. Prin piese dăruite, prin ajutor la refacere, printr-un sfat sau o încurajare venită la momentul potrivit.

Atunci când a început să dea semne de oboseală, motorul a fost refăcut la Metrotehnica de către nea Gică. Povestea refacerii lui ați putut să o citiți în “Perlutza la doctor, sau cum a crăpat motorul un specialist”. Ceea ce nu am scris acolo a fost sprijinul necondiționat pe care l-am primit din partea prietenilor. Pac a fost cu noi până la Târgoviște de unde am luat o cutie de viteze iar apoi m-a ajutat să comand piesele pentru motor, Mircea, Germin și cine se mai nimerea prin Baltă m-au supravegheat atunci când am curățat cutia de viteze și tablele de la motor, Andrei cu Skodița a vopsit electrostatic tabelele curățate și mi-a zis că e cado’ de ziua Perlutzei. Tot Pac a fost cel care a scos de pe Baboo (un karmann under-construction) șaiba de la roată și mi-a adus-o atunci când nea Gică nu a vrut să îmi dea drumul din service fără acea piesă. Fără ajutorul lor, refacerea motorului nu ar fi fost o experiență așa de plăcută.

După refacerea motorului, Perlutza a devenit mașina de drum lung. Ne-am plimbat cu ea, singuri sau în coloană cu alte mașini, iar până acum nu am avut probleme tehnice majore. Decizia de a nu mări capacitatea motorului s-a dovedit corectă.

Pe 9 aprilie 2009 am primit certificatul de naștere al Perlutzei. Ce scria în el mi-a creat un gol în stomac și mi-a produs o fericire imensă. Perlutza a fost construită pe 14 aprilie 1966 și a părăsit fabrica pe 15 aprilie 1966. 40 de ani mai târziu, pe 14 aprilie 2006 încheiam actele de cumpărare iar pe 15 aprilie 2006 intra în familia BLN. Iar motorul acela pe care mă încăpățânasem să îl păstrez original era același pe care îl pusese neamțul pe ea în fabrica de la Wolfsburg.

A durat 40 de ani dar Perlutza a ajuns în cele din urmă ACASĂ!