Vremea cireselor. Cand ati mancat ultima data cirese direct din copac?

O farfurie plină de cireșe… uneori doar de atâta este nevoie pentru a te întoarce în timp și a-ți aduce aminte o zi perfectă petrecută alături de prieteni. O zi de mai în care am împărțit bucurii simple, ne-am plimbat cu broscutzele, ne-am hlizit și ne-am întors acasă cu “sufletele pline” și zâmbetul pe buze.

“Belitzilor, mergem mâine la cireșe? Ne adunăm  în Baltă și mergem la nea’ Machin la livadă?”. Un mesaj asemănător probabil că a primit fiecare dintre noi, ba la telefon, ba pe messenger, pe unde ne-a găsit.
Nenea avea chef de plimbare! Ăsta da eveniment!!!
Rareori se întâmpla să părăsească balta cu broaște, să lase meștereala de-o parte. De regulă noi ne rugam de el să iasă din bârlog. “Lasă nenea… e bine aici în baltă…. facem un grătar, stăm la povești”… sau “fată mică, unde drac’ să mergem? nu mai bine stăm aci să bem o berica?” L-am auzit de atâtea ori spunând asta încât atunci când ne-a chemat la cireșe am zis imediat DA!

Pac și-a luat cu el BoNboana și copilotul extraterestru (neclar de unde l-a agățat), Germin a venit cu Copaia, Zâna Codrina și Inamicu’, noi am mers cu Perlutza iar Mircea a scos la aer Godinul.

Siliștea – Snagov e la doi pași de București – distanță suficientă cât să pui de o mică defilare care să aducă zâmbetele pe fețele celoralalti șoferi de pe DN1. De data aceasta, nouă nu ne stătea gândul doar la plimbare, ci ne doream să ajungem cât mai repede în livadă. Am oprit cu toții când Godinul ne-a cerut puțină atenție. Mici probleme cu alimentarea, nimic care să nu poată fi rezolvat în câteva minute :))

Nea’ Machin, un prieten vechi al lui Mircea, îl chemase la cireșe și la un pahar de vorbă. Îi era greu să culeagă copacii… așa că  de fructele mari și cărnoase se bucurau copiii satului sau cei veniți în vizită la bunici. Îi invita pe toți în curte să se înfrupte 🙂 Așa a făcut și cu noi –  deși nu ne cunoștea ne-a primit cu drag în livada sa. A fost suficient că venisem cu Mircea.

Nu ne venea să credem ochilor: copacii se îndoiau sub greutatea cireșelor numai bune de mâncat. Păreau că ne așteptau și nu a lipsit mult până să dăm iama în ei. Unii au mâncat direct de pe crengi, alții s-au suit în vârf și au ales tacticoși cele mai mari și gustoase fructe. Iar alții și-au făcut câteva provizii și pentru acasă :))
Când ne-am săturat de atâtea fructe ne-am așezat la umbră sub copaci. Nu știm când a venit seara și ne-am întors cu toții spre Baltă.

Am mai mers de câteva ori la nea’ Machin, la cireșe sau pur și simplu în vizită. Ne-a primit de fiecare dată cu prietenie și a învățat imediat să ne salute așa cum o făcea Mircea: “Neatza belitzilor!!!”.
E iarăși vremea cireșelor… Undeva în Snagov e o livadă dolodora de cireșe cu care se delectează doar copiii din zonă și, poate, un suflet ce a rămas mereu tânăr 🙂